Rămâi conectat

Știri

1 Septembrie, începutul anului bisericesc

Publicat

în

Anul bisericesc nu începe la aceeași dată cu anul civil. Deși Biserica săvârșește la 1 ianuarie slujba Te Deum-ului pentru începutul unui nou an, anul bisericesc începe la 1 septembrie. Afli mai multe de pe radiounirea.ro.

Anul bisericesc ortodox se împarte în trei mari perioade:
Triodul (perioada prepascală);
Penticostarul (perioada pascală);
Octoihul (perioada postpascală);

Ziua de 31 august este ultima din cursul anului bisericesc, iar la 1 septembrie, după cum au stabilit Sfinții Părinți ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea, începe noul an bisericesc. Acest moment marchează, pe de o parte, începutul creării lumii conform tradiției iudaice, iar pe de altă parte, începutul propovăduirii Evangheliei de către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, conform tradiției noastre creștine.

Sfârșitul anului bisericesc, ca de altfel și începutul lui, se află sub ocrotirea și binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, deoarece cea mai mare sărbătoare la sfârșitul anului bi¬sericesc este Adormirea Maicii Domnului, în data de 15 august, iar la începutul anului bisericesc, prima mare sărbătoare este Nașterea Maicii Domnului, la 8 septembrie.

În Vechiul Testament, luna septembrie era sărbătorită în chip deosebit, ca poporul ales să se îndulcească de roadele câmpului, slujind Dumnezeului celui viu cu mai multă dragoste.

Erau mai multe motive pentru care în Vechiul Testament se sărbătorea începutul unui nou an în prima zi a lunii septembrie. În această lună, scăzând apele potopului, corabia lui Noe a stat pe Muntele Ararat, tot în septembrie Sfântul Proroc Moise s-a coborât a doua oară din munte, aducând Tablele cele noi, care aveau în ele scrisă Legea Domnului.

De asemenea, în această lună a început a se zidi cortul Domnului de către semințiile lui Israel, iar arhiereul cel mare intra singur, o dată pe an, în cortul ce se numea Sfânta Sfintelor.

Tot în această perioadă, poporul lui Dumnezeu se curăța de păcatele făcute în anul întreg, smerindu-și cu post sufletele înaintea lui Dumnezeu și aducând ardere de tot Domnului.

Sfânta Biserică prăznuiește începutul anului nou în prima zi a lunii septembrie, pentru faptul că în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos Și-a început activitatea Sa publică.

A intrat în sinagogă și a citit cuvintele prorocului Isaia, care profețeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Și să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).

Sursa:activenews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba