1 Mai muncitoresc, în „Epoca de Aur”

Adăugat la Știri

1-maiPe 1 Mai se sărbătoreşte, din 1889,  Ziua Internaţională a Muncii, care are la bază reducerea normei zilnice de lucru la opt ore.

În ţările comuniste, această zi a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice, în cinstea conducătorilor. După 1989, 1 Mai a revenit la semnificaţia iniţială, o zi liberă pentru oamenii muncii.

 „Cu lumină şi flori sărbătorescul 1 Mai din acest an îşi înscrie numele pe cerul României Socialiste o dată cu gloriosul jubileu: a 65-a aniversare a Partidului Comunist Român. Ca întotdeauna, istoria cristalizează momentele ei fundamentale sub semnul muncii şi al luptei revoluţionare de progres şi civilizaţie, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă pe planeta noastră“, este mesajul din 1986 de pe prima pagină a „Scânteii“.

„Între noţiunile fundamentale ale materialismului dialectic şi istoric, cea de clasă muncitoare ocupă un loc prioritar, socialismul ştiinţific descoperind misiunea istorică a proletariatului de a înlătura orânduirea bazată pe exploatare, de a cuceri puterea politică, singura cale în măsură să asigure făurirea unei civilizaţii de tip nou, întemeiată pe valorile durabile ale dreptăţii, egalităţii, libertăţii“, este un fragment din mesajul transmis ieşenilor de către „conducătorul iubit“ Nicolae Ceauşescu la ultima Zi a Muncii pe care a sărbătorit-o, în anul 1989.

Până în 1989, prilej de defilări propagandistice

Până în 1989, în ţările foste comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale.
În România, de 1 Mai autorităţile organizau manifestaţii de dimensiuni uriaşe, coloanele de muncitori în ţinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe cu osanale adresate conducătorilor.
În aceeaşi zi, şi presa se întrecea pe sine.

O zi pornită de la un protest sindical

Semnificaţia zilei de 1 Mai, de sărbătoare internaţională a muncitorilor, îşi are rădăcinile în anul 1872, când aproximativ 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au manifestat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore.

Data de 1 Mai este menţionată pentru prima dată în legătură cu întrunirea, din 1886, a Federaţiei Sindicatelor din SUA şi Canada (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii), când George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca opt ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886, sugerându-li-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia. Cu acea ocazie, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul SUA. Însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Circa 35.000 de muncitori au câştigat atunci dreptul la ziua de muncă de opt ore, fără reducerea salariului. Însă 1 mai a devenit cunoscut în urma unor incidente violente, care au avut loc în acelaşi an, trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket, din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, patru protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi. În seara aceleiaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul Poliţiei, rănind 66 de oameni ai legii, dintre care şapte mortal. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, opt lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi, muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania fiind cei care au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, cinci dintre manifestanţi au fost condamnaţi la spânzurătoare şi trei, la închisoare pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi şi, mult mai târziu, au apărut şi dovezi conform cărora explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.
Astfel, în 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de opt ore. Dar, în 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca 1 Mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 Mai ca Zi Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. Au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.
Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic pentru stabilirea prin lege a zilei de muncă de opt ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală. La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii, anual, în prima zi de luni a lui septembrie, decizie luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe.

Sursa:timpolis.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii